Impresii de la B-Est Film Festival

-din jurnalul unei cinefile amatoare de gratuităţi-

Four nights with Anna, de Jerzy Skolimowski

Un nene foarte ciudăţel şi retras e îndrăgostit de vecina lui de vizavi, blondă, ţărănoasă şi grăsulie. Pentru că e ciudăţel şi retras, nu se simte în stare s-o abordeze altfel decât căţărându-se în camera ei noaptea, ca să se holbeze la ea cum doarme. Şi să-i mângâie pisica. Şi să-i dea unghiile de la picioare cu ojă.
Skolimowski, prezent la proiecţie, părea şi el destul de ciudăţel. N-am înţeles de ce stătea cu ochelarii de soare în cinematograf. A zis ceva despre cum Hollywood-ul e naşpa şi distruge arta bla bla bla. Totuşi a recunoscut că a scris scenariul ăsta fiindcă era obligat prin contract să facă un film sau să plătească neşte sume fabuloase. Nu-i bai, l-a scris destul de bine, deşi niţel clişeistic.
Concluzie: nu mi-am dat seama dacă omul din film era mai mult înfricoşător sau înduioşător cu tot cu adoraţia lui infensivă şi simultan sinistră. M-am întrebat dacă eu sunt singurul spectator care se întreabă dacă ar fi în stare să facă ceva asemănător şi nu e foarte sigur de răspuns.

Cea mai fericită fată din lume, de Radu Jude

“Mă numesc Frăţilă Delia-Cristina şi sunt cea mai fericită fată din lume. Am trimis trei etichete de suc Bibo Multifruct şi am câştigat acest superb Logan Break. Trimite şi tu!”
O fătucă de la ţară câştigă un Logan şi vine la Bucureşti să filmeze o reclamă la sucul care i-a adus norocul. În timp ce ziua de filmare se prelungeşte parcă la infinit, părinţii o bat la cap să vândă maşina ca să-şi deschidă ei o pensiune turistică. Fata nu şi nu, că e maşina ei şi vrea să se plimbe cu ea. Şi cam atât. Dialoguri familiale extrem de foarte realiste.
Concluzie: Indiferent de condiţie socială, orientare politică sau pregătire academică, părinţii vor spune copiilor lor la un moment dat una sau mai multe din următoarele fraze: “M-am sacrificat pentru ca ţie să nu-ţi lipsească nimic” “Când eram de vârsta ta eu n-aveam ce ai tu acum” “Noi îţi vrem numai binele şi tot ce facem, facem pentru tine, că dacă era să fie doar pentru noi, nu mai făceam nimic” “N-am divorţat ca să nu suferi tu” (Sau: “Am divorţat ca să nu suferi tu”) “Noi suntem bătrâni, o să murim în curând şi vezi tu după aia cum e să n-aibă nimeni grijă de tine”…et caetera.

Tokyo!, de Michel Gondry, Leos Carax, Joon-ho Bong

Proiecţia a întârziat jumătate de oră, timp în care am fost ţinuţi afară ca tăntălăii. OK, studenţimea a intrat gratis. Dar plătitorii de bilete n-ar fi fost îndreptăţiţi să protesteze?

Am mai spus că mă calcă pe nervi filmele de tip omnibus, care-s de fapt adunături de scurtmetraje cu regizori diferiţi şi oareşce înrudire tematică? Cred că da. Mai spun o dată. Ăsta a fost totuşi destul de unitar ca ton-suprarealism dubios. A fost vorba, pe rând, de o fată cam inutilă care devine utilă transformându-se în scaun (Da. Deci chiar da); un semi-monstru cu porniri genocide care locuieşte în canale şi provoacă haos în Tokyo ori de câte ori iese de-acolo; un individ care trăieşte izolat în locuinţa lui timp de zece ani şi se îndrăgosteşte de fata care-i livrează pizza, deci iese în sfârşit la lumină ca să o găsească şi să apese pe butonul care va face sentimentul reciproc. Asta cu butonul n-a fost o metaforă.
Concluzie: Coloană sonoră foarte faină. Segmentul al doilea, cel cu mizantropul monstruos, a lungit-o prea mult şi dezamăgitor, mai ales că mă aşteptam la ceva mai interesant când a apărut, la un moment dat, un personaj pe nume Woland. Totuşi, mi-a plăcut. Un film făcut de oameni cu multă imaginaţie (şi total interzis privitorilor fără, aş zice eu). Fiind cu japonezi, n-avea cum să nu fie dubios. Tot ce e cu şi despre japonezi e inevitabil bizar, nu-mi dau seama de ce. A, cu adevărat suprarealiste erau subtitrările româneşti. Noroc că aveam şi traducere în engleză.

În programul de azi, “Absurdistan”(Ada Milea n-are nici o legătură) şi “Monsieur Morimoto” (care precis e dubios). Puteţi mere şi voi. Pentru studenţime e gratis. Atenţiune, locurile pentru studenţi îs la balcon şi e nevoie de venit din vreme, că mai sunt şi alţi iubitori de pomeni culturale în oraşul ăsta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s