3

Alex Leo Serban: “Daca tot nu avem cinema popular, macar sa avem un cinema prestigios”

MARCEL IURES - ANONIMULProfitand de interesul pe care critica internationala il acorda cinematografului romanesc, Asociatia Criticilor de Film a gazduit la Bucuresti, pentru a doua oara, seminarul « Romania on the movie map ». La intalnirea moderată de Alex Leo Serban şi Magda Mihailescu au fost prezenti atat critici romani, cat si importanti cronicari de film din strainatate: Ronald Bergan (The Guardian), Scott Foundas (LA Weekly), Dan şi Edna Fainaru (Screen International), Boyd van Hoeij (Europeanfilms.net), Yoram Allon (International Film Guide), Fabien Baumann (Positif), Jay Weissberg (Variety). Asadar, pe filmul romanesc s-a operat, s-a disecat, s-au adus laude si s-au pus in balanta perspectivele sale de dezvoltare si promivare. Ce a iesit ? Va raspunde Alex Leo Serban.

 

1.”Romania on the movie map” s-a nascut in urma interesului tot mai pregnant pe care critica internationala il acorda cinematografiei romanesti. Cum s-a desfasurat aceasta a doua editie?

 

Alex Leo Serban: Prima editie a fost intr-adevar un success, dar cea de a doua a fost mai animata. Mi se pare ca acesti 11 critici straini, care vin inclusiv din zone geografice foarte diferite, au spus cam tot ce trebuia spus despre filmul romanesc. Sigur, s-a discutat putin nesistematic, dar eu cred ca lucrurile cele mai bune ies tocmai din asemenea confruntari, premeditate pana la un punct, dar totusi spontane. S-au atins niste puncte sensibile si foarte interesante pentru filmul romanesc. Intrebarea mea de inceput a fost voit provocatoare, in sensul ca i-am intrebat daca cinematograful romanesc este supraevaluat in momentul de fata. Spiritele s-au incins de la inceput ceea ce a fost foarte bine. Asadar, si aceasta intalnire a fost un succes.

 

 2. Anul trecut, pe piata au aparut destul de multe filme romanesti, 11 la numar.Nici anul 2009 nu se lasa mai prejos. Totusi, care sunt cele mai stimulative productii autohtone ?

 

Alex Leo Serban : Din punctul meu de vedere, anul trecut nu a fost foarte reusit. Sunt convins ca anul acesta va fi mai interesant, am vazut deja cateva productii bune. Anul trecut, totul s-a jucat dupa cum am vazut si la Gala Premiilor Gopo, pe doua productii : « Boogie »  in regia lui Radu Muntean si « Restul e tacere » al lui Nae Caranfil. Anul acesta mizez pe debutul lui Adrian Sitaru cu « Pescuit sportiv », un film nu doar reusit, dar si foarte pescuit_sportivindraznet ca si formula. Sper ca la final sa se regaseasca printre castigatorii Galei Gopo de anul viitor.

 

3…si cine ar trebui sa se lase de meserie ?

 

Alex Leo Serban : Mi-ai pus o intrebare foarte dificila, cu multe capcane. Nu pot sa dau niste nume. Cred ca mai degaraba e vorba de un anumit trend al celor care ar trebui sa se lase. Acest trend este format din oameni care au avut esecuri consecutive si care nu au practic, nici succes de critica, nici succes de public, dar ei primesc in continuare bani de la CNC. Evident, ca nu putem sa contam pe bunul lor simt pentru ca unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Acestia, ar trebui prin anumite amendamente facute regulamentului CNC-ului sa nu mai primeasca. Nu doar sa nu mai primeasca, ci sa li se interzica dreptul de a mai participa. Ei pot sa faca intr-adevar film daca ii chinuie talentul, cu bani privati. Dar a subventiona in continuare niste autori totalmente neprofitabili, mi se pare, pana la urma, o forma de dispret pentru banul public.

De partea cealalta sunt bneinteles, regizorii talentati care se bucura de succes, dar mai ales de succes critic, pentru ca nici acesta nu trebuie subevaluat. Au succes printre criticii de la noi, ba mai mult, printre criticii de afara, se intorc cu premii de la prestigioase festivaluri internationale. Acestia trebuie incurajati, pentru ca daca nu avem cinema popular, macar sa avem cinema prestigios, daca nu le putem avea pe amandoua. Totusi, dintre acestea doua, eu prefer cinema-ul prestigios.

 

4. Din pacate, in Romania, Occidentul este cel care consacra, cel care lanseaza regizorii. Cum comentati acest fenomen ?

 

Alex Leo Serban :Daca vorbim de festivaluri internationale, atunci da, Occidentul este cel care consacra. Festivalurile importante, fie ca ne place, fie ca nu, ele sunt in Occident. Si ma refer la cele trei mari festivaluri de film : Cannes, Venetia si Berlin. Nu e deloc rau ca se intampla asa.De fapt, vorbim de un dublu fenomen. Pe de o parte, nu poti nici sa fii absurd si sa fii de acord cu ideea ca daca a fost premiat in strainatate, trebuie sa-ti placa si tie. Nu, fiecare este liber sa spuna ca nu i-a placut un film, desi a fost premiat si apreciat. Pe de alta parte, si asta mi se pare o forma de provincialism pe dos, adica noi vrem sa ne detasam de ce spun ei, ca sa ne incordam muschii si sa le aratam cine suntem noi. Adica, de cele mai multe ori, si asta este foarte interesant, la noi se critica tocmai acele filme care au venit de afara premiate. Si sunt criticate tocmai pentru ca au fost premiate. Povestea asta este putin cusuta cu ata alba, ceva nu este in regula.

 

5. Publicul roman nu este interesat de filmele romanesti. Ca asa stau lucrurile o dovedesc productiile de anul trecut care au numarat foarte putini spectatori in salile de cinema. La ce sa ne asteptam anul acesta ? S-a produs acea educare a publicului roman ?

 

Alex Leo Serban : Nu. Nu inca. Este un public de nisa, asta daca vorbim de filmele care merita vazute.. Iar cand vorbim de un public alcatuit din 200-300 de spectatori, este si ridicol sa-l numim film. Si este o nerusinare sa se finanteze in continuare asemenea productii. Este clar ca autorii respectivi nu au ce sa caute in cinema. Poate ca sunt geniali, dar locul lor nu este aici. Mai bine si-ar chinui talentul pe luna sau in alta parte !

 

6.Mai aveti si altceva de reprosat cinematografiei romanesti ?

 

Alex Leo Serban : Nu, doar ca m-as bucura sa fie o industrie asa cum trebuie. Deocamdata nu este, doar bajbaie !  

Diana Joicaliuc

Advertisements
1

“Actoria se invata!”

sinzSinziana Nicola este o tanara actrita. Ultima piesa in care a jucat, alaturi de  Florina Gleznea,  Ionut Grama si Emil Mandanac, este “Cui i-e frica de Virginia Woolf?”.

1. Din ce in ce mai putina lume merge la teatru. De ce crezi ca se intampla acest lucru?

Nu mi se pare ca lumea nu mai vine la teatru. Sunt surprinsa chiar de numarul mare de tineri care vin la teatru. Daca spectacolele vorbesc despre teme care sa-i intereseze pe oamenii din ziua de azi, ei vor veni. In schimb, daca le prezinti ceva prafuit, in care nu mai cred nici macar artistii care au creat spectacolul, atunci este firesc sa nu vina.

2. In viziunea ta, cum este Teatrul astazi?

Este o amestecatura de stiluri, este in cautare. Asta nu este neaparat un lucru bun. Mi se pare ca se cauta lucruri doar de dragul de a fi original, de a aduce ceva nou. De fapt, mi se pare ca se cauta numai forma de prezentare si nu esenta lucrurilor despre care vrei sa vorbesti.

3. O secventa dintr-o piesa de teatru care te-a marcat ?

Am vazut Spectacolul “Regina Mama” de trei ori si de fiecare data m-a marcat si mai tare. Secventa cea mai dura este, bineinteles, cand Continue reading

0

Impresii de la B-Est Film Festival

-din jurnalul unei cinefile amatoare de gratuităţi-

Four nights with Anna, de Jerzy Skolimowski

Un nene foarte ciudăţel şi retras e îndrăgostit de vecina lui de vizavi, blondă, ţărănoasă şi grăsulie. Pentru că e ciudăţel şi retras, nu se simte în stare s-o abordeze altfel decât căţărându-se în camera ei noaptea, ca să se holbeze la ea cum doarme. Şi să-i mângâie pisica. Şi să-i dea unghiile de la picioare cu ojă.
Skolimowski, prezent la proiecţie, părea şi el destul de ciudăţel. N-am înţeles de ce stătea cu ochelarii de soare în cinematograf. A zis ceva despre cum Hollywood-ul e naşpa şi distruge arta bla bla bla. Totuşi a recunoscut că a scris scenariul ăsta fiindcă era obligat prin contract să facă un film sau să plătească neşte sume fabuloase. Nu-i bai, l-a scris destul de bine, deşi niţel clişeistic.
Concluzie: nu mi-am dat seama dacă omul din film era mai mult înfricoşător sau înduioşător cu tot cu adoraţia lui infensivă şi simultan sinistră. M-am întrebat dacă eu sunt singurul spectator care se întreabă dacă ar fi în stare să facă ceva asemănător şi nu e foarte sigur de răspuns.

Cea mai fericită fată din lume, de Radu Jude

“Mă numesc Frăţilă Delia-Cristina şi sunt cea mai fericită fată din lume. Am trimis trei etichete de suc Bibo Multifruct şi am câştigat acest superb Logan Break. Trimite şi tu!”
O fătucă de la ţară câştigă un Logan şi vine la Bucureşti să filmeze o reclamă la sucul care i-a adus norocul. În timp ce ziua de filmare se prelungeşte parcă la infinit, părinţii o bat la cap să vândă maşina ca să-şi deschidă ei o pensiune turistică. Fata nu şi nu, că e maşina ei şi vrea să se plimbe cu ea. Şi cam atât. Dialoguri familiale extrem de foarte realiste.
Concluzie: Indiferent de condiţie socială, orientare politică sau pregătire academică, părinţii vor spune copiilor lor la un moment dat una sau mai multe din următoarele fraze: “M-am sacrificat pentru ca ţie să nu-ţi lipsească nimic” “Când eram de vârsta ta eu n-aveam ce ai tu acum” “Noi îţi vrem numai binele şi tot ce facem, facem pentru tine, că dacă era să fie doar pentru noi, nu mai făceam nimic” “N-am divorţat ca să nu suferi tu” (Sau: “Am divorţat ca să nu suferi tu”) “Noi suntem bătrâni, o să murim în curând şi vezi tu după aia cum e să n-aibă nimeni grijă de tine”…et caetera.

Tokyo!, de Michel Gondry, Leos Carax, Joon-ho Bong

Proiecţia a întârziat jumătate de oră, timp în care am fost ţinuţi afară ca tăntălăii. OK, studenţimea a intrat gratis. Dar plătitorii de bilete n-ar fi fost îndreptăţiţi să protesteze?

Am mai spus că mă calcă pe nervi filmele de tip omnibus, care-s de fapt adunături de scurtmetraje cu regizori diferiţi şi oareşce înrudire tematică? Cred că da. Mai spun o dată. Ăsta a fost totuşi destul de unitar ca ton-suprarealism dubios. A fost vorba, pe rând, de o fată cam inutilă care devine utilă transformându-se în scaun (Da. Deci chiar da); un semi-monstru cu porniri genocide care locuieşte în canale şi provoacă haos în Tokyo ori de câte ori iese de-acolo; un individ care trăieşte izolat în locuinţa lui timp de zece ani şi se îndrăgosteşte de fata care-i livrează pizza, deci iese în sfârşit la lumină ca să o găsească şi să apese pe butonul care va face sentimentul reciproc. Asta cu butonul n-a fost o metaforă.
Concluzie: Coloană sonoră foarte faină. Segmentul al doilea, cel cu mizantropul monstruos, a lungit-o prea mult şi dezamăgitor, mai ales că mă aşteptam la ceva mai interesant când a apărut, la un moment dat, un personaj pe nume Woland. Totuşi, mi-a plăcut. Un film făcut de oameni cu multă imaginaţie (şi total interzis privitorilor fără, aş zice eu). Fiind cu japonezi, n-avea cum să nu fie dubios. Tot ce e cu şi despre japonezi e inevitabil bizar, nu-mi dau seama de ce. A, cu adevărat suprarealiste erau subtitrările româneşti. Noroc că aveam şi traducere în engleză.

În programul de azi, “Absurdistan”(Ada Milea n-are nici o legătură) şi “Monsieur Morimoto” (care precis e dubios). Puteţi mere şi voi. Pentru studenţime e gratis. Atenţiune, locurile pentru studenţi îs la balcon şi e nevoie de venit din vreme, că mai sunt şi alţi iubitori de pomeni culturale în oraşul ăsta.

1

Inchide televizorul, deschide o carte!

Cam asa putem traduce campania initiata de Fundatia Calea Victoriei, numita Imblanzirea cartilor.

Programul desfasurat in parteneriat cu Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti isi propune sa atraga spre lectura un public-problema: tinerii acaparati de TV & PC. Cum pot face asta? Permanent vor fi organizate intalniri ce constau in lectura de carte si dezbateri nonelitiste, realizate pe categorii de varsta: copii, adolescenti si “tineri maturi”. Parintii sunt asteptati la toate reuniunile, indiferent de varsta.

Vineri, 27 martie, ora 18.30 suntem asteptati la Sub_Carturesti, unde va avea loc a doua reuniune din programul de imblanzire a cartii si de sensibilizare a cititorilor sai. Intalnirea va aduce in scena opera de mare succes a lui Mateiu Caragiale, Craii de Curtea Veche. Daca va place ideea, nu va faceti griji de unde va procurati cartea: Jurnalul e cu noi si in curand o vom gasi la taraba la un super pret.

Asa ca, bunici, copii, mari si mici, fiti pe faza! Cei mai activi dintre voi vor pleca acasa cu carti oferite de Editura Nemira.

Diana & Geo

0

Culture in Control Club

Pe principiul „ daca voi nu ma vreti, eu va vreau”, arta a ajuns sa-si caute adepti in randul tinerilor avizi de cluburi si cafenele si anunta ca a inaugurat deja propriul sau local: Café-bar MANIFEST. Este de fapt o platforma care incearca sa ofere publicului larg un permanent contact cu arta chiar la el „acasa”.
Incepand din aceasta saptamana, Departamentul pentru Arta in Spatiul Public ne invita in cafenele, cluburi sau cantine la discutii informale despre arta & artisti in societatea democratica actuala.
Prima intalnire a avut loc joi in Control Club si a dezbatut tema „Comunismul nu s-a intamplat… inca!”. Au argumentat scriitori si…nu numai. Punctul de maxim interes a fost validitatea Raportului Tismaneanu pe care Vasile Ernu (scriitor), Claude Karnoouh (autor, profesor), Ciprian Muresan (artist vizual), Costi Rogozanu (scriitor, jurnalist) si Ciprian Siulea (autor, traducator) au pus-o sub semnul indoielii. Baza argumentarii a constituit-o lucrarea „Iluzia anticomunismului”, o antologie critica a Raportului Tismaneanu, coordonata de doi din provocatorii discutiilor.
Intalnirile continua. Suntem asteptati sa ne spunem punctele de vedere. It’s free!

Diana & Geo

0

Liber la cultura

Iti place sa te plimbi pe autostrazi culturale? Suferi de o stare continua de arta? Ai vrea sa-l pictezi pe Rembrandt pe culorile muzicale ale lui Verdi? Aici e locul in care te invitam sa luam pulsul celor mai hot evenimente culturale. Nu e doar o invitatie! Ai sansa sa fii partas la un adevarat manifest al artei!
books

Diana & Geo